Azi am trecut pe acolo.. stii tu... banca noastra... locul in care avem atatea amintiri. Am incercat sa uit clipele cu care in fiecare seara adormeam in gand. Dar... veneau peste mine ca un potop. La inceput am crezut ca daca am sa incerc sa alung imaginea ta, totul va disparea, dar degeaba. Ma uitam inspre locul amintirilor si ne vedeam acolo stand pe iarba, imbratisati; visand, crezand ca vom putea face lumea mai buna cu dragostea noastra... Eram doar noi doi si martorii ce au asistat la primul nostru vis de dor: vantul si cateva raze de soare ce au reusit sa treaca de frunzele copacului care incerca sa ne ascunda.
Am vrut sa ii intreb de tine, sa le povestesc despre suferinta mea, dar soarele s-a ascuns dupa nori plangand parca cu mine, vantul nu a vrut sa-mi raspunda- fugea, doar copacul mi-a soptit usor miscandu-si frunzele: NU MAI AI NIMIC... TI-A RAMAS DOAR NOSTALGIA CLIPELOR...